Oamenii de știință din Japonia militează pentru o planetă mai curată și au creat un tip de material plastic care se dizolvă în apa de mare
Tot mai poluate din cauza milioanelor de tone de plastic aruncate în ele, mările și oceanele ar putea, pe viitor, să dizolve acest plastic. Oamenii de știință din cadrul Universității din Tokyo, alături de cei de la RIKEN Center for Emergent Matter Sience, au încercat să găsească o soluție oportună pentru o planetă mai curată. Așa au creat un tip de material plastic care se dizolvă în apa de mare. Mai mult, acest material are capacitatea de a se descompune în câteva ore și nu poate lăsa urme reziduale.
Plastic care se dizolvă în apa de mare, creat în Japonia
Materialul plastic care se dizolvă în mare a fost conceput într-un laborator din orașul Wako, din apropiere de Tokyo. Oamenii de știință au demontat că o bucată din acest plastic poate dispărea dacă este pusă într-un recipient cu apă sărată, ce trebuie agitat preț de o oră. Cercetătorul Takuzo Aida, șeful acestui proiect, susțin că studiul a atras foarte mult interesul, mai ales din partea producătorilor de ambalaje.
O soluție pentru deșeurile din plastic
Este o realitate faptul că mările și oceanele sunt sufocate de milioanele de tone de plastic aruncate anual în apă. Tocmai de aceea soluția unui tip de plastic care se dizolvă în apa de mare este foarte eficientă.
„Când vine în contact cu sarea, acest material se mărunțește efectiv. Aceste resturi se descompun la rândul lor ajungând în mediul înconjurător sub forma unor substanțe prietenoase cu mediul” susține profesorul Takuzo Aida, potrivit Reuters. Această metodă oferă noi perspective în sensul înlăturării materialelor microplastice din apă, care dăunează vieții marine. Ideea unui tip de plastic care se dizolvă în apa de mare este foarte bună și a fost îmbrățișată și de alți oameni de știință.
Poate, astfel, vom putea trăi, într-adevăr într-un mediu mai curat și vom fi conștienți că putem face mai mult pentru natură decât să aruncăm, cu indiferență, ambalajele din plastic.