Președintele Nicușor Dan după tragedia de la Iași: „Toleranță zero față de erori care ucid copiii ”

Într-un mesaj public postat pe platforma X, președintele României, Nicușor Dan, a solicitat Guvernului să pună la punct un plan de combatere a infecțiilor nosocomiale. Mesajul șefului statului vine în contextul trageidei de la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași, unitate medicală în cadrul căreia 6 copii au murit după ce s-au infectat o bacterie în timp ce erau internați în secția ATI.

„ Sunt profund îndurerat de tragedia petrecută la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași, unde șase copii și-au pierdut viața. Gândurile mele sunt alături de familiile care trec printr-o durere de neimaginat. Aceasta este o dramă inacceptabilă și se impune de urgență o anchetă pentru a stabili dacă s-au ascuns informații sau au existat responsabilități individuale. Toate aceste lucruri trebuie clarificate și sancționate fără echivoc”a precizat Nicușor Dan, președintele României.

Mai mult, oficialul a solicitat o transparență totală față rezultatele corpului de control și am inspecțiilor care se defășoară în acest moment la spitalul ieșean. Mai mult, șeful statului a precizat că tragedia de la iași scoate din nou în atenție problema spitalelor din România.

„ Toleranță zero față de erori care ucid copiii este un principiu  de la care nu putem abdica. În același timp, acest eveniment teribil reconfirmă o problemă structurală veche de ani de zile. În România infecțiile nosocomiale și infrastructura depășită pun în pericol viața pacienților. România are nevoie de spitale noi, de investiții reale în secțiile de terapie intensivă și de protocoale ferme de prevenție și control al infecțiilor”, a adăugat președintele. Cer ministrului Sănătății, în primul rând, și Guvernului în ansamblu, să pună la punct un plan de combatere a infecțiilor nosocomiale din spitalele din România. Este o restanță a sistemului de sănătate care nu mai poate fi amânat„ a mai spus Nicușor Dan.

Categorii: Știri
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea