Într-o declarație publică, Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a precizat că primele module ale noii Platforme Informatice a Asigurărilor de Sănătate vor fi gata până la finele acestui an.
„Noua Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) este cel mai amplu proiect de digitalizare din istoria sistemului medical românesc – o investiție de 100 de milioane de euro, finanțată prin PNRR. Este un angajament ferm al echipei noastre și o reformă pe care o ducem la bun sfârșit. Primele module vor fi funcționale până la finalul acestui an, iar până în august 2026, întreaga platformă va fi complet operațională” potrivit ministrului Sănătății.
Oficialul mai arată că, noua Platformă Informatică va elimina tipizatele și hârtiile scrise. De asemenea, biletele de trimitere, scrisorile medicale și concediile vor fi complet digitale, disponibile instant, iar dosarul electronic al pacientului și rețeta electronică devin funcționale și integrate.













