Raport despre sănătatea românească. Dr. Bogdan Pană, expert în management medical: Principala problemă este performanța

Experții în sănătate publică și management medical atrag atenția cu privire la performanța din sistemul nostru de sănătate. Deși s-au făcut investiții mai multe, din punct de vedere al performanței situația nu este deloc îmbucurătoare. Este opinia medicului Bogdan Pană, profesor asociat al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, expert în sănătate publică și management medical.

Invitat în cadrul unei conferințe organizată de Siemens Healthineers România, dr. Bogdan Pană, profesor asociat al UMF „Carol Davila” și expert în sănătate publică și management sanitar a făcut o radiografie a sistemului de sănătate din țara noastră. Expertul a explicat faptul că ceea ce-i lipsește medicinei românești este performanța.

Potrivit lui Bogdan Pană, țara noastră ar trebui să facă mai multe progrese în ceea ce privește programele de screening, evaluarea periodică a stării de sănătate a populației, prin efectuarea de analize medicale, și conceperea unor programe de prevenție a bolilor eficiente. Aceste măsuri ar crește performanța și ar reduce numărul deceselor care ar putea fi evitate.

„Principala problemă a sistemului medical românesc în acest moment este performanța. Din păcate, în fiecare an pierdem oameni cam cât într-o pandemie. Anual se înregistrează circa 270.000 – 280.000 de decese. În pandemie, media deceselor nu era cu mult mai mare, de circa 350.000. Multe dintre aceste decese ar putea fi prevenite. Din păcate, rata de screening este încă foarte scăzută la noi”, a declarat dr. Bogdan Pană, în cadrul conferiței organizată de Siemens Healthineers România.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes