Stadiul construcției noii clădiri a Spitalului Clinic de Urgență „Agrippa Ionescu” este 70%

70% din proiectul de construcție a unei noi clădiri care să deservească Spitalul Clinic de Urgență „Agrippa Ionescu” a fost deja realizat.

Șantierul viitorului corp în care își va desfășura activitatea Spitalul Clinic de Urgență „Agrippa Ionescu” a fost vizitat de reprezentanți ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerului Sănătății și Companiei Naționale de Investiții.

Totodată, a fost efectuată o vizită și noul Ambulatoriu al spitalului, care va fi recepționat în maximum două luni.

„Este un efort colectiv complex, pe care îl gestionăm zilnic cu o echipă internă dedicată”, au transmis reprezentanții unității. Lucrările se vor încheia anul viitor în luna iunie, potrivit contractului semnat și vor ajuta astfel la consolidarea

Categorii: Maratoanele Medika TV
Tags: ,
Ți-ar putea plăcea

Diabetul gestațional și consecințele sale VIDEO

În unele cazuri, din cauza dezechilibrelor hormonale, mamele însărcinate pot suferi diabet gestațional. Această condiție medicală trebuie atent monitorizată pentru că poate provoca o serie de complicații. „Există o relație…