Stadiul negocierilor dintre România și compania Pfizer. Nazare: Unul dintre cele mai dificile dosare/Dobânzi zilnice de 81 mii de euro

Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță faptul că România poartă în continuare discuții împreună cu Pfizer pentru a limita impactul bugetar al despăgubirilor pe care țara noastră trebuie să le plătească gigantului farmaceutic.

„Dosarul Pfizer este unul dintre cele mai dificile dosare financiare pe care România trebuie să le gestioneze în acest moment (…) România a pierdut procesul, iar suma de plată este de aproximativ 680 de milioane de euro, adică peste 3,4 miliarde de lei. În termeni bugetari, vorbim despre aproape 0,2% din PIB – o presiune serioasă într-un an cu mari eforturi pentru reducerea deficitului. În plus, după pierderea procesului, dobânzile curg zilnic: aproximativ 81.000 de euro pe zi, adică aproape 2,5 milioane de euro pe lună” a explicat Alenxadru Nazare.

Oficialul nu a făcut însă publice informații referitoare la stadiul acestor negocieri.

„ Există un regim de confidenţialitate pe care trebuie să îl respectăm. Într-un dosar de această dimensiune, orice declaraţie publică făcută imprudent poate afecta poziţia României. Ce pot spune este că, de la momentul pierderii procesului, facem eforturi continue pentru a diminua impactul acestuia asupra bugetului de stat şi, în consecinţă, asupra banilor cetăţenilor” a mai spus Nazare.

Categorii: Exclusiv
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea