Studiu: Cum au fost afectate cadrele medicale de noul coronavirus. Aproape 20 la sută dintre persoanele infectate au făcut o formă gravă a bolii

Federația „Solidaritatea Sanitară” a publicat rezultatele unui studiu pe tema impactului pandemiei COVID-19 asupra angajaților din sănătate, obținute în cadrul unei cercetări bazată pe un chestionar ce a evaluat percepția salariaților.

Potrivit studiului, circa 10% dintre respondenți au indicat că au fost deja infectați SARS-CoV-2. “Procentul este în cea mai mare măsură aplicabil medicilor și, mai ales, asistentelor medicale. În măsura în care acesta este procentul real al lucrători din sănătate care au fost infectați, am ajunge la un total de cca. 30.000 de lucrători care au fost deja infectați SARS-CoV-2, în loc de 6300 (numărul lucrătorilor cunoscuți a fi fost infectați)”,  se arată într-un comunicat al Federației „Solidaritatea Sanitară”.

Asistentele medicale au ponderea cea mai mare din totalul lucrătorilor infectați și au procentul cel mai mare de infectare dintre categoriile profesionale.

18,2% dintre respondenții (113) care au declarat că au fost infectați au indicat că au făcut o formă gravă sau severă a bolii COVID-19, iar circa 28% dintre persoanele intervievate au indicat că nu au fost testate. În schimb, circa 36% dintre respondenți au declarat că au fost testați ori de câte ori a fost nevoie.

Aproximativ 22% dintre respondenți consideră că măsurile luate de unitatea angajatoare pentru siguranța și protecția salariaților sunt insuficiente, iar 44,6% cred că sunt parțial eficiente; doar circa 31% apreciază că sunt suficiente.

Disconfortul accentuat (cca. 73%), creșterea timpului alocat fiecărei manopere (66%) și îngreunarea comunicării cu pacienții (63,7%) sunt principalele efecte ale echipamentelor individuale de protecție.

Din punctul de vedere al amenințărilor la adresa sănătății personale cca. 55% dintre respondenți au indicat că echipamentul individual de protecție le generează deshidratare și 36% au indicat dermatita de contact ca efect negativ al purtării echipamentului.

Ierarhia impactului pandemiei COVID-19 este următoarea: creșterea riscului profesional (cca 66%), înrăutățirea condițiilor de muncă (cca 54%), creșterea solicitărilor cognitive (cca. 52%), creșterea complexității activității profesionale (cca. 47%). Din perspectiva impactului pandemiei COVID-19 se remarcă reducerea accesibilității serviciilor medicale (cca. 43%).

Deși Guvernul s-a angajat să limiteze la 3 ore activitatea continuă în același echipament individual de protecție, 68,2% dintre respondenți au indicat că nu beneficiază de acest drept asociat protecției muncii. De asemenea, 42% dintre respondenți nu au beneficiat de drepturile privitoare la supravegherii copiilor”,  se mai arată în comunicat.

Pe de altă parte, 36% dintre respondenți consideră că le-ar fi utilă consilierea psihologică în această perioadă, în timp ce 67% consideră că rolul social al profesiei s-a modificat suficient de mult în această perioadă pentru a necesita și o modificare corespunzătoare a statusului social.

Principalele solicitări/așteptări pe care le au respondenții, în ordinea ierarhică generată de punctajul maxim, sunt: asigurarea materialelor de protecție (92,2%), asigurarea finanțării unităților sanitare (89.3%), raportarea tuturor sporurilor la salariul de bază actual (87%), acordarea sporului pentru combaterea epidemiei (86,4%), creșterea sporurilor pentru condiții de muncă peste nivelul minim (cca. 83%), testarea SARS-CoV-2, periodică și gratuită, a tuturor salariaților.

Răspunsurile la întrebările deschise oferă un tabloul adecvat al problemelor cu care se confruntă lucrătorii din sănătate. Amploarea și conținutul lor indică o lipsă acută a dialogului cu aceștia. Recomandăm lectura lor atentă ca formă de a lua cunoștință de problemele cu care se confruntă lucrătorii din sistemul sanitar și de a el ști așteptările și speranțele”, se mai arată în comunicatul Federației „Solidaritatea Sanitară”.

Studiul poate fi consultat AICI.

Tags: , , , ,
Ți-ar putea plăcea