Transgender, exclusiv la Medika TV: “M-am născut într-un corp greșit”

În România trăiesc astăzi, potrivit statisticilor oficiale, peste 100 de mii de persoane transgender, adică oameni care nu se identifică cu sexul cu care s-au născut. Pentru ei, fiecare zi este o luptă permanentă cu acceptarea sinelui și prejudecățile celor din jur.

România este o țară conservatoare, care acceptă cu greu oamenii diferiți. De fapt, țara noastră are atâtea probleme de ordin social, încât aspectele legate de drepturile sau acceptarea persoanelor transgender nu se află pe agenda niciunei formațiuni politice. Marginalizate de oamenii din jur, persoanele care și-au dat seama că nu se identifică cu sexul cu care s-au născut trebuie să răzbată în tot acest hățiș legislativ și social.

Ariela Stanciu este una din cele peste 100 de mii de persoane trans care trăiesc în țara noastră. Și-a început la 30 de ani tranziția, mergând să discute cu medici și psihologi în Spania.

Eu am aflat despre persoane transgender la 28 de ani, nu știam despre existența lor, nu știam că este posibil să-ți schimbi fizicul. La 30 de ani am luat decizia să fac și eu tranziția și am început tratamentul fără să le spun părinților. Am fost în Spania, am vorbit cu un doctor, am vorbit cu un psiholog, le-am arătat pe urmă părinților ”, a povestit Ariela, în direct la Medika TV.

Și pasul către alegerea sexului cu care se simte în concordanță a fost făcut la 30 de ani. Ariela s-a simțit diferită încă din copilărie.

Pe la 5 ani nu știam diferența dintre băiat și fată, dar îmi plăceau lucrurile feminine, mă jucam cu păpușile și aveam prietene doar fete. Îi spuneau bunicii să-mi facă rochițe, pe timpul acela părinții mă lăsau să fiu eu așa cum eram eu. Când am intrat la școală mi-au schimbat hainele și eram băiat, dar nu înțelegeam de fapt ce e cu mine. La școală bineînțeles copiii vedeau latura mea feminină și mă porecleau fetiță, dar în același timp vedeau că sunt băiat”, a mărturisit Ariela.

Respingerea celor din jur poate fi pentru o persoană trans extrem de dureroasă. Pentru Ariela a fost destul de greu să-i facă pe părinții săi să o accepte așa cum este cu adevărat.

Bineînțeles nu au fost de acord, mama a fost mai reticentă decât tata. În timp au văzut evoluția mea și au acceptat în cele din urmă”, a mai spus Ariela Stanciu, pentru Medika TV.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes