Poliţiştii din Botoşani au demarat o anchetă după ce un bărbat internat pe Secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati a murit electrocutat în curtea unităţii medicale, a declarat, marţi, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu.
Potrivit sursei citate, bărbatul, în vârstă de 52 de ani, care suferă de afecţiuni psihice grave, a fost găsit în stare de inconştienţă de angajaţii spitalului.
“Cauza exactă morţii nu se cunoaşte până nu efectuăm necropsia. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă”, a afirmat Ninişcu.
Pacientul a fost internat la Psihiatrie în luna august pentru a fi evaluat şi pentru a i se prelungi tratamentul de specialitate pentru afecţiunea de care suferea. Se pare că el ar fi intrat în contact cu cablurile dintr-un tablou electric amplasat pe exteriorul unei clădiri. Pe fondul electrocutării, acesta a intrat în stop cardio-respirator, decedând la Unitatea de Primiri Urgenţe, unde a fost transferat cu o ambulanţă.
Victimele exploziei din cartierul Rahova, sub monitorizarea medicilor
Ministerul Sănătății a prezentat pe larg evoluția stării de sănătate a victimelor internate în spitalele din București. Pacienții beneficiază de monitorizare permanentă, iar unii dintre ei au fost supuși unor…