Viața de cuplu după apariția primului copil. Sfaturi de la Daniel Osmanovici, primul tată-blogger din România  VIDEO

Nu de puține ori viața de cuplu se schimbă radical în momentul în care apare primul copil. Depinde foarte mult de cei doi parteneri pentru a-și continua relația și după acest moment. Invitat în cadrul emisiunii „Minți Sclipitoare”, Daniel Osmanovici, primul tată-blogger din România, a vorbit despre viața sa de cuplu după momentul venirii pe lume a primului său copil.

„În momentul în care copilul a apărut, totul a fost pe înțelegere și colaborare. Nimeni nu a venit să impună. Și nemergând pe ideea de eu știu mai bine, poate că la momentul respectiv decizia a apărut abruptă, dar la momentul respectiv, timp de șase luni, nu am acceptat în viața noastră nicio bunică, niciun socru, am fost doar noi doi și copilul” a mărturisit Daniel Osmanovici, realizator Europa FM, invitat în cadrul emisiunii „Minți sclipitoare”.

Mai mult, Daniel Osmanovici consideră că nu ar schimba nimic din ceea ce a făcut din momentul în care a venit pe lume primul său copil.

„Când mă uit în urmă nu mă mai gândesc că poate ar fi fost ceva ce aș fi schimbat, pentru că vine fiică-mea la mine și-mi spune te iubesc” mai spune Daniel Osmanovici, realizator Europa FM, invitat în cadrul emisiunii „Minți sclipitoare”.

Categorii: Știri, Video
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea

Cum ne afectează alimentația longevitatea VIDEO

Înaintarea în vârstă este pentru foarte mulți dintre noi influențată de alimentație. Un stil alimentar bogat în alimente procesate sau fast-food scade calitatea vieții și ne face dependenți de medicamente…