Curățarea nasului cu apă de mare izotonică aduce multe beneficii pentru sănătatea copiilor. Nasul colectează virusuri și bacterii care pot provoca viroze și complicații ale acestora. Un nas curat ține problemele medicale la distanță, spun specialiștii.
„Virusurile se lipesc pe mucoasa nazală, cu cât stagnează acolo se găsește locaș suficient și pentru bacterii pentru a face infecții. Copiii când vin din colectivitate sunt spălați pe mâini, aceeași trebuie făcută și la nivelul nasului, în sensul igienizării. O să vedeți ce iese din nasul copiilor. Această toaletare a nasului cu apă de mare trebuie să o facem zilnic, chiar dacă nu suntem răciți și în momentul acela nasul va respira mai bine și copilul va crește mult mai bine și bacteriile și virusurile vor fi eliminate. Ele se multiplică într-un mediu murdar” spune dr. Ana Maria Apostol, medic primar ORL, invitată în cadrul emisiunii „Ne facem mari”.
Curățarea nasului copiilor cu apă de mare izotonică trebuie realizată în fiecare zi, dimineața, dar și la revenirea acasă de la școală sau de la grădiniță.
„În momentul în care părinții au învățat să le curețe nasul copiilor dimineața și când vin din colectivitate, în fiecare zi, cu apă de mare izotonică. Este ca serul fiziologic. Nu creează dependență este doar ser. Nu distruge mucoasa pentru că e similar cu cel din organismul nostru” mai spune dr. Ana Maria Apostol, medic primar ORL, invitată în cadrul emisiunii „Ne facem mari”.