VIDEO Radiografia dentară, beneficiu sau pericol pentru organism? Explicațiile specialiștilor, la Medika TV

Orice persoană a făcut măcar o dată în viață o radiografie dentară. În jurul acestui tip de investigații medicale s-au născut numeroase mituri referitoare la impactul negativ pe care radiațiile ionizante l-ar putea avea asupra organismului. În realitate, situația este cu totul alta, iar cantitatea de radiații cu care corpul nostru intră în contact în momentul efectuării unei radiografii dentare este atât de mică încât nu ne poate afecta.

Chiar dacă în rândul pacienților s-au creat numeroase discuții contradictorii cu privire la impactul pe care radiografiile dentare le pot avea asupra organismului, medicii susțin însă că prin această investigație medicală corpul nostru încasează o cantitate infimă de radiații, iar astfel nu suntem puși în pericol.

„Acele mituri cu am făcut acum o radiografie dentară, trei luni trebuie să fac pauză. Este bine să nu faci deloc, e bine să n-ajungi deloc la medic, niciodată. Nu există niciun studiu în sensul acesta. Sunt niște mituri populare, care se duc din vorbă în vorbă și creează niște credințe populare care nu mai au nicio legătură cu realitatea” susține  dr. Laur Alexandru Iacob, medic dentist, specialist în imagistică dentară.

Călătoria cu avionul are aceeași cantitate de radiații precum radiografia dentară

Pentru a înțelege mai bine impactul radiațiilor care ajung în corp în urma unei radiografii dentare, medicul Laur Alexandru Iacob a explicat telespectatorilor Medika TV comparația dintre cantitatea de radiații medicale încasate în urma realizării unei radiografii dentare și cea pe care o încasăm, în mod natural, în urma unei călătorii cu avionul.

„Radiațiile ionizante există și natural. Cu cât stăm mai la altitudine suntem expuși unui fond natural de radiații ionizante. Într-un zbor până la Londra și înapoi am încasat radiații cam cât cele pe care le încasăm în urma unei radiografii panoramice. Radiația pe care o încasăm la o radiografie panoramică este cât un zbor cu avionul. Sunt persoane care zboară săptămânal. Nu s-au gândit niciodată că au făcut 100 de radiografii panoramice în 4 luni. Dar în momentul în care trebuie să se ducă o astfel de radiografie, apar temerile” a mai spus dr. Laur Alexandru Iacob, medic dentist, specialist în imagistică dentară.

Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea