Serviciile stomatologice oferite de România sunt mult mai ieftine decât cele din vest, tocmai de aceea mulți oameni vin să primească tratamente în țara noastră.
„Sunt mai multe motive și în primul rând vorbim despre calitatea medicilor care sunt implicați. În al doilea rând vorbim despre dotările materiale. În clinicile noastre facem demersuri pentru a ne alinia cu tehnologia impusă de standardele internaționale. De asemenea vorbim și despre comunicarea cu pacientul. Din momentul în care pacientul vine, ne contactează, este preluat de colegii noștri, discutăm cazul, propunem planul de tratament vine și beneficiază de serviciul solicitat” susține dr. Matei Trăistaru, medic stomatolog specialist în chirurgie dento-alveolară, Regina Maria Dental Clinics.
Modalitatea prin care străinii pot accesa serviciile medicale din România este foarte simplă.
„Înseamnă că pacientul ne contactează, decidem împreună, până să ajungă în țară care vor fi pașii terapeutici de urmat, ajunge în țară și într-un relativ scurt timp, de multe ori chiar și o singură zi, rezolvăm problemele de sănătate orală și pacientul se întoarce acasă” mai spune Dr. Matei Trăistaru, medic stomatolog specialist în chirurgie dento-alveolară, Regina Maria Dental Clinics.