Războiul, pandemia și stresul au dus la creșterea numărului de pacienţi cu tulburări mentale şi de comportament, în Neamț

Numărul pacienţilor cu tulburări mentale şi de comportament crește de la un an la altul, arată o informare a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Neamţ, transmisă cu ocazia Zilei mondiale a sănătăţii mintale. Astfel, potrivit informării, dacă în urmă cu 5 ani erau înregistraţi puţin peste 12.700 pacienţi cu astfel de boli, în prima jumătate a anului 2022, în cabinetele medicilor de familie se aflau în evidenţă peste 15.100 persoane cu tulburări mentale şi de comportament.

„Pandemia COVID-19 a avut un impact major asupra sănătăţii mintale a populaţiei cu risc mai mare de dezvoltare de simptome mai severe ale bolii psihice. Stresul, dificultăţile economice şi sociale, izolarea impusă de autorităţi în scopul prevenirii şi reducerii răspândirii virusului SARS-CoV-2, războiul din ţara vecină afectează sănătatea mintală, exacerbând afecţiunile neurologice şi psihice existente, cum ar fi depresia, anxietatea sau declinul cognitiv”, se explică în comunicatul de presă al DSP Neamţ.

Raportul numeric între cazurile din mediul urban şi cel rural este în favoarea celui din urmă, cu peste 2.000 de cazuri în plus, mai relevă statistica DSP Neamţ.

Categorii: Actualitate
Tags: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea

VIDEO Tratamente pentru piele specifice sezonului rece

Petele pigmentare sunt o problemă foarte des întâlnită. Îndepărtarea lor se realizează însă cu ajutorul unor dispozitive dermato-cosmetice și terapii, doar în sezonul rece. Medicii recomandă vizite la cabinet până…