Ministerul Sănătății neagă informațiile privind creșterea costurilor pentru pacienții cronici

Ministerul Sănătății a transmis, joi, că pacienții vulnerabili și cei cu boli cronice nu vor plăti mai mult pentru medicamente, în ciuda unor informații apărute în spațiul public.

„Ar fi total aberant ca, după introducerea plății CASS pentru pensionari, să îi obligăm să scoată alți bani din buzunar la farmacie”, a declarat reprezentantul instituției.

Oficialii precizează că nu există, în acest moment, niciun act normativ în dezbatere publică care să prevadă reducerea nivelului de compensare a medicamentelor.

Totuși, ministerul recunoaște că este necesară o revizuire a listelor de medicamente compensate, care nu au mai fost actualizate de ani de zile. Potrivit sursei citate, medicamentele vehiculate în presă ca fiind mutate dintr-o listă de compensare în alta nu au fost discutate și nici validate de instituție.

Obiectivul declarat este asigurarea accesului pacienților la tratamente, încurajarea utilizării medicamentelor generice și reducerea presiunii financiare asupra populației.

Ministerul dă asigurări că orice modificare privind compensarea se va face numai după consultări transparente cu medicii, asociațiile de pacienți, societățile profesionale și industria farmaceutică, având ca prioritate protejarea pacienților cronici.

În perioada următoare, vor avea loc întâlniri cu producătorii de medicamente, medicii și organizațiile de pacienți pentru a găsi soluții de echilibru, a subliniat Ministerul Sănătății.

Categorii: Maratoanele Medika TV
Tags: ,
Ți-ar putea plăcea