Anchetă după conferința cu teorii conspiraționiste de la Brașov

Ministerul Sănătății și Colegiul Medicilor din România vor declanșa o anchetă comună după desfășurarea conferinței cu teorii conspiraționiste de la Brașov. Anunțul a fost făcut de Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.

„ Am discutat cu Colegiul Medicilor din România și împreună cu Corpul de Control al Ministerului Sănătății. Vor face o anchetă comună pentru a verifica în detaliu toate informațiile care au fost distribuite în acea conferință, în acel eveniment, pentru a identifica elementele de dezinformare care nu au fundament științific și care pot agrava sănătatea publică” a declarat, pentru Antena 3 CNN, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.

Printre informațiile conspiraționiste prezentate la respectiva conferință s-au numărat cele referitoare la faptul că semnalul 5G ar dăuna persoanelor vaccinate anti-COVID-19, iar persoanele care s-au vaccinat ar muri subit anul acesta.

Potrivit aceleiași surse, Alexandru Rogobete susțin că astfel de teorii au apărut din cauza implicării politice în promovarea vaccinării, în timpul pandemiei.

„ Greșeala majoră din pandemie, care a dus la scăderea încrederii în vaccinare, a fost, din punctul meu de vedere, dată de faptul că nu au fost explicate clar cu subiect și predicat toate efectele acestui vaccin. Pe de o parte, și pe de altă parte, cea mai mare greșeală este că, mă rog, la acel moment s-au gândit că promovarea vaccinării trebuie făcută de către politicieni. Ori acest lucru a dus la scăderea accelerată a încrederii în vaccinare” a mai spus Rogobete.

Categorii: Maratoanele Medika TV
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea