A început sezonul căpușelor! Aproape 30 de persoane au ajuns la spital, în Satu Mare

Odată cu încălzirea vremii, au apărut și problemele cu căpușele. În ultimele zile, aproximativ 30 de persoane au ajuns la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare după ce au fost mușcate de căpușe, informează instituția. “Odată cu creşterea temperaturii, la Unitatea de Primiri Urgenţe sau la secţia de Boli Infecto-Contagioase din cadrul SJU Satu Mare, în ultimele zile s-au prezentat mai multe persoane care au fost înţepate de căpuşe. În total, până acum au fost înregistrate un număr de 27 de persoane înţepate de căpuşe, 16 femei şi 11 bărbaţi, 13 dintre aceste persoane fiind copii şi adolescenţi cu vârste cuprinse între 4 şi 18 ani”, precizează SJU Satu Mare.

În majoritatea cazurilor, căpuşele au fost extrase la UPU, după care pacienţii au fost dirijaţi spre secţia de Boli Infecto-Contagioase pentru consult de specialitate.

“Specialiştii atrag atenţia persoanelor înţepate de căpuşe că, pentru prevenirea apariţiei unor complicaţii, acestea nu se rup, ci se extrag de la locul de inserţie cu o pensă. De preferinţă, extragerea căpuşei trebuie efectuată într-un cabinet medical sau spital. În cazul apariţiei unui edem (roşeaţă, umflătură) la locul înţepăturii, sau alte fenomene alergice, se recomandă ca persoana în cauză să se prezinte de urgenţă la medic”, a mai transmis SJU Satu Mare printr-un comunicat de presă.

Categorii: Știri
Tags: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Ți-ar putea plăcea