Studiile de specialitate vorbesc despre faptul că interesul românilor pentru sănătatea orală se menține la un nivel scăzut. Oamenii apelează la serviciile medicilor stomatologi abia atunci când durerea se instalează. De cele mai multe ori, această durere ascunde o serie de complicații, astfel că tratamentul poate fi unul complex.
Abordarea cazurilor complexe în stomatologie se realizează cu ajutorul unei echipe de specialiști. De cele mai multe ori, caria care provoacă durerea din cauza căreia un pacient ajunge în cabinetul medicului stomatolog ascunde și alte probleme dentare. Astfel, pe lângă medicul stomatolog generalist, este necesară intervenția endodontului, medicul care efectuează tratamentele de canal, sau a unui medic specialist în protetică dentară.
Din păcate, în unele cazuri, o leziune carioasă poate distruge dintele, astfel încât indicația terapeutică impune inserția unui implant dentar.
„Un caz complex este acela în care este nevoie de o echipă întreagă de specialiști – implantolog, ortodont, parodontolog, care lucrează împreună pentru a obține un rezultat stabil pe termen lung. Vorbim despre cazuri complexe atunci când pacientul are multe carii netratate, cu distrucții mari ale dinților, sau când a pierdut mai mulți dinți din cauza bolii parodontale. De cele mai multe ori, aceste situații apar în urma amânării vizitei la dentist, iar problemele aparent mici ajung să se transforme în tratamente mult mai complicate”, a explicat dr. Horațiu Dobre, medic specialist Chirurgie dento-alveolară la Clinicile DENT ESTET, invitat în cadrul emisiunii „Doctor Medika”.
Boala parodontală poate transforma un caz într-unul complex
Boala parodontală nu afectează doar gingiile, ci și osul care susține dinții. În stadiile avansate, aceasta poate duce la mobilitatea dinților și, în timp, chiar la pierderea lor.
În astfel de situații, cazul devine unul complex și necesită o abordare multidisciplinară, respectiv implicarea mai multor specialiști pentru ca soluția de tratament să fie cea potrivită. Mobilitate dinților provocată de boala parodontală necesită un tratament specializat și diferențiat.
„Am avut numeroase cazuri în care boala parondontală și mobilitatea dinților au reprezentat cazuri complexe pentru noi. Pacienții nu vin periodic la medic și realizează târziu că sunt probleme. În aparență, dinții pot să nu aibă leziuni carioase, dar dinții încep să se miște, fără ca pacientul să realizeze că este vorba despre o afecțiune gravă, precum boala parodontală”, mai spune dr. Horațiu Dobre, medic specialist chirurgie dento-alveolară la Clinicile DENT ESTET, invitat în cadrul emisiunii „Doctor Medika”.












