Agenția Europeană de Mediu avertizează: poluarea pune în pericol viața copiilor și adolescenților

Peste 1.200 de copii și adolescenți își pierd viața anual în Europa din cauza poluării. Statistica sumbră a fost făcută publică într-un raport al Agenției Europene de Mediu.

Poluarea aerului reprezintă un factor de risc pentru sănătatea minorilor și reduce speranța de viață a acestora, se arată în studiul Agenției Europene de Mediu, realizat în 30 de țări de pe continent, inclusiv cele 27 de state mem bre ale Uniunii Europene.

Deși s-au făcut progrese în ceea ce privește limitarea efectelor poluării, cei mai mulți factori poluanți, peste limitele admise de normele Organizației Mondiale a Sănătății au fost identificați în Europa Centrală și de Est, precum și în Italia.

Cea mai proastă calitate a aerului există în zonele apropiate de marile centrale electrice pe cărbune, precum și în marile orașe din zona centrală a Europei.

Un alt raport al Agenției Europene de Mediu, făcut public în noiembrie 2022, arată că peste 238.000 de cetățeni europeni, din toate categoriile de vârstă, și-au pierdut viața în 2020 din cauza mediului poluant în care trăiesc.

Agenția Europeană de Mediu atrage atenția asupra îmbunătățrii politicilor care viează calitatea aerului, în special în jurul școlilor, grădinițelor și creșelor.

Cei mai nocivi factori poluatori sunt diozidul de azot (NO2) și ozonul (O3), ale căror particule fine pătrund adânc în plămâni și le afectează funcționarea normală.

Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea
De interes