Anchetă privind decesele asociate vaccinurilor  COVID-19 a administrației Trump

Agenția Americană a Amedicamentelor (FDA) este implicată într-o amplă investigsție ce urmărește să descopere dacă între anumite decese și vaccinurile COVID-19 există o legătură.

Ancheta vizează atât decesele înregistrate în rândul copiilor, cât și în cele ale adulților și a fost inițiată de Robert F. Kennedy Jr. unul dintre cei mai mari sceptici privind vaccinarea.

Ancheta apare pe fondul numeroaselor contestații referitoare la politizarea excesivă a agențiilor sanitre din SUA, proces inițiat de secretarul american pentru Sănătate.

FDA conduce o anchetă aprofundată asupra mai multor grupe de vârstă cu privire la decese potenţial legate de vaccinurile împotriva Covid”, a declarat Andrew Nixon, un purtător de cuvânt al Departamentului Sănătăţii, confirmând informaţiile publicate iniţial de Bloomberg şi Washington Post. Cu toate acestea, el nu a dorit să precizeze data la care vor fi prezentate concluziile acestei anchete, ale cărei metode şi date utilizate rămân neclare.

Zece foşti responsabili ai FDA şi-au exprimat îngrijorarea şi au făcut apel la prudenţă, reamintind că „nu a fost dezvăluită nicio explicaţie cu privire la procesul şi analizele care au condus la această nouă evaluare retrospectivă”.

Categorii: Exclusiv
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea

Cum ne afectează alimentația longevitatea VIDEO

Înaintarea în vârstă este pentru foarte mulți dintre noi influențată de alimentație. Un stil alimentar bogat în alimente procesate sau fast-food scade calitatea vieții și ne face dependenți de medicamente…