Ce se întâmplă în creierul copiilor astăzi? Dr. Diana Nemeș, Institutul BrainMap: „Există stimuli greu de procesat”

De foarte multe ori vedem în mediul nostru de viață copii agitați sau care par neastâmpărați. Imediat facem greșeala de a-i eticheta. În realitate, comportamentul lor este generat de incapacitatea creierului de a se adapta la stimului din exterior. Iar acești stimului sunt nenumărați mai ales în ziua de astăzi.

„Copiii tot copii sunt. Ce este diferit, este modul în care creierul lor ajunge să funcționeze în strânsă interdependență cu lumea exterioară în care trăim acum. Atâta timp cât din afară primesc mulți stimuli într-un interval scurt de timp. Creierul lor trebuie să se adapteze pentru a funcționa, însă funcționalitatea vine cu niște costuri care, de multe ori, sunt vizibile. Vedem copii agitați, par chiar obraznici. Din păcate sunt etichetați prea ușor” explică Diana Nemeș, medic generalist, psiholog clinician, co-fondator Institutul BrainMap, invitată în cadrul emisiunii „Doctor Medika”.

Bombardat de stimuli, copilul nu poate face față și nici nu poate comunica exact ce simte. De aceea, el dezvoltă un comportament prin care arată impactul stimulilor externi asupra creierului său.

„Ce se întâmplă de fapt? În toată această multitudine de stimului cărora copilului îi este greu să le facă față, ei nu știu să spună cât de complicat se simt, iar ei arată lucrul acesta prin comportament. Noi etichetăm comportamentul când de fapt nu e vorba despre un copil neascultător sau needucat. Nu este nici despre părinți, ci despre felul în care se produce sau nu reglarea neurologică” mai spune Diana Nemeș, medic generalist, psiholog clinician, co-fondator Institutul BrainMap, invitată în cadrul emisiunii „Doctor Medika”.

 

Categorii: Exclusiv, Știri
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea