Cifrele zilei. Scade numărul infectărilor cu SARS-CoV-2

Scădere a numărului de persoane infectate cu SARS-CoV-2. În ultimele 24 de ore, 15374 de noi cazuri au fost raportate de autoritățile sanitare. Sunt mai puțin cu 2000, se arată în comunicarea oficială a Grupului de Comunicare Strategică.

În ultimele 24 de ore, 125 de persoane și-au pierdut viața din cauza bolii infecțioase COVID-19. Din totalul de 125 de pacienți decedați, 104 au fost nevaccinați și 19 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 40-49 ani și peste 80 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

De asemenea în spitalele din România, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 9.714, cu 336 mai puțin decât în ziua anterioară. Totodată, la ATI sunt internate 1.119 persoane, cu 37 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 1.119 pacienți internați la ATI, 964 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 574 sunt minori, 564 fiind internați în secții, cu 42 mai puțin decât în ziua anterioară și 10 la ATI, cu 3 mai puțin decât în ziua anterioară.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 22.004 teste RT-PCR (13.132 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.872 la cerere) și 44.984 de teste rapide antigenice. Pe teritoriul României, 197.743 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.416 persoane se află în izolare instituționalizată.

Tags: , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes