Clinica de Implantologie Lorelei Nassar este unul dintre sponsorii Federației Române de Canotaj. Recent, fondatoarea clinicii, medicul Lorelei Nassar, a participat la Campionatul Mondial de Canotaj, competiție ce s-a desfășurat la Amsterdam. Invitată în cadrul emisiunii „Sistemul Medikal”, dr. Lorelei Nassar a vorbit despre experiența trăită la acest eveniment sportiv.
„Clinica noastră, alături și de alte companii, sponsorizează Federația Română de Canotaj. Doamna Lipă ne-a dăruit această încredere, iar în acest context Federația a avut amabila inițiativă de a invita sponsorii de a participa la Campionatul Mondial. Ocazie unică de altfel pentru noi” susține dr. Lorelei Nassar, chirurgie oro-maxilo-facială și implantologie, Clinica de Implantologie „Lorelei Nassar”, invitată în cadrul emisiunii „Sistemul Medikal”, prezentată de Eugenia Foarfecă.
Medicul Lorelei Nassar susține că sportivii români au fost la înălțime, în ciuda vremii capricioase pe care au fost obligați să o înfrunte în timpul competiției.
„Trebuie să amintesc faptul că sunt foarte emoționată, deoarece minunile pe care le-au făcut acești sportivi sunt de neimaginat, pentru că nu numai s-au luptat cu vremea rea, performanțele au fost unice în istorie” susține dr. Lorelei Nassar, chirurgie oro-maxilo-facială și implantologie, Clinica de Implantologie „Lorelei Nassar”, invitată în cadrul emisiunii „Sistemul Medikal”, prezentată de Eugenia Foarfecă.












