Coronavirusul și amenințările la adresa României. Raport SRI

Comisia parlamentară pentru controlul SRI s-a reunit, marți, de urgență având ca temă amenințarea coronavirusului asupra României și o evaluare a modului în care țara noastră este pregătită pentru a răspunde acestei provocări. Membrii comisiei au decis să adreseze o solicitare Serviciului Român de Informații cu privire la elaborarea unui raport.

”Am trimis o solicitare SRI să ne pună la dispoziție toate informațiile pe care le are în legătură cu pericolul de a pătrunde pe teritoriul României virusul. Până luni trebuie să ne trimită informarea. Marți, comisia se va reuni pentru a analiza raportul și va avea loc audierea, pe această temă, a unui reprezentant al Serviciului. Dacă vă întrebați de ce comisia SRI se preocupă de subiect, răspunsul este acela că sănătatea ține de siguranța națională. Ne interesează ca cetățenii să fie în siguranță, să nu fie puși în pericol sub nicio formă.

În al doilea rând, ca și deputat, am trimis solicitarea președintelui României de a convoca CSAT pentru că au fost foarte multe bâlbe din partea Guvernului, iar președintele, ca și conducător al CSAT, trebuie să ia toate măsurile pentru a fi pregătiți în cazul în care ajunge și pe teritoriul țării noastre  coronavirusul…Demersul este strict pentru a preveni. Am mai avut momente în care nu am reacționat la timp, preventiv, vă dau exemplul crizei pestei porcine.” a declarat, într-o intervenție telefonică la Medika Special, marți seara, deputatul Marian Cucșa, vicepreședintele Comisiei pentru controlul SRI.

Întrebat dacă demersul comisiei urmărește și riscurile la adresa economiei naționale, deputatul Cucșa a declarat că trebuie avute în vedere toate implicațiile crizei mondiale care a apărut la orizont, inclusiv cele în plan economic și social.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes