Crește tariful decontat de CNAS pentru serviciile medicale în ambulatoriul de specialitate

De la 1 august, tariful decontat de Casa Națională de Sănătate pentru serviciile medicale acordate în cadrul ambulatoriilor de specialitate se va majora cu 30%. Astfel de la 5 lei cât are valoarea în prezent, tariful va crește la 6,50 lei, potrivit unui anunț făcut de Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.

„Nu putem dezvolta ambulatoriul de specialitate şi spitalizarea de zi fără a plăti şi fără a deconta corect serviciile din ambulatoriul de specialitate. Din acest motiv, vom majora punctul pe serviciu medical în ambulatoriul clinic de specialitate, de la o valoare de 5 lei, cât este astăzi, (…) la 6,50 lei de la 1 august şi la 8 lei de la 1 ianuarie. Acest lucru va duce la creşterea, sperăm noi, semnificativă a numărului de intervenţii, de diagnostic şi de tratament care se vor efectua în ambulatoriul de specialitate” a precizat Alexandru Rogobete.

Reprezentanții Asociației Profesionale a Medicilor din Ambulator (APMA) au salutat această decizie. Organismul a atras de mai multe ori atenția cu privire la subfinanțarea acestui sector al medicinei.

„APMA salută în mod deosebit decizia de majorare a valorii punctului per serviciu medical în ambulatoriul de specialitate, de la 5 lei la 6,5 lei, începând cu 1 august 2025. Angajamentul public ca această valoare să atingă 8 lei în perioada următoare reprezintă un gest concret de recunoaştere a subfinanţării cronice a ambulatoriului şi un pas esenţial spre asigurarea sustenabilităţii şi motivării profesionale în rândul medicilor” potrivit unui comunicat al APMA.

Categorii: Știri
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea