Criză de sănătate mintală în spitalele europene: o treime dintre medici suferă de depresie, avertizează OMS

Bilanțul emoțional 2025
Bilanțul emoțional 2025

Organizația Mondială a Sănătății trage un semnal de alarmă privind starea psihică a personalului medical din Europa. Potrivit unui raport publicat de OMS, unul din trei medici și asistente medicale prezintă simptome de depresie sau anxietate, o rată de cinci ori mai mare decât cea înregistrată în rândul populației generale.

„Mai mult de unul din zece s-a gândit să își ia viața sau să se rănească. Aceasta este o povară inacceptabilă pentru cei care au grijă de noi”, a declarat Hans Kluge, directorul regional al OMS pentru Europa.

Raportul arată că asistentele medicale și femeile medic sunt mai expuse riscului de depresie și anxietate, în timp ce bărbații medic tind să dezvolte mai frecvent dependență de alcool. Cele mai ridicate niveluri de depresie au fost înregistrate în Letonia și Polonia, unde aproape jumătate dintre respondenți ating pragul unei tulburări depresive. În schimb, Danemarca și Islanda raportează cele mai scăzute rate, în jur de 15%.

Sondajul, bazat pe 90.000 de răspunsuri din 29 de țări europene, arată și că o treime dintre lucrătorii din sănătate s-au confruntat cu intimidări sau amenințări violente la locul de muncă, cele mai multe cazuri fiind raportate în Cipru, Grecia și Spania. OMS solicită măsuri urgente pentru protejarea sănătății mintale a personalului medical.

Categorii: Maratoanele Medika TV
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea

Ce să NU mâncăm pentru a nu face cancer VIDEO

Studiile medicale au demonstrat o strânsă legătură între bolile oncologice și alimentație. Există o listă lungă de produse alimentare care pot fi considerate factori de risc în cazul cancerului. Despre…