Cum tratăm corect depresia: la psihiatru sau la psiholog? VIDEO

Cum tratăm corect depresia

Depresia este o boală care poate fi ținută sub control prin mai multe metode terapeutice. Trebuie să știm însă cum tratăm corect depresia. Specialiștii susțin că poate fi tratată atât de medicul psihiatru, cât și cu ajutorul psihoterapeuților.

Tratamentele prescrise de medicul psihiatru nu funcționează ca un antiinflamator. Ele au nevoie de o perioadă pentru a-și face efectul. După acest timp, medicul evaluează starea de sănătate a pacientului.

Cum tratăm corect depresia

Medicii susțin că timpul de observație este mai mare. Specialiștii estimează că sunt necesare până la trei luni pentru a observa impactul medicației antidepresive. În tot acest timp, pacientul este monitorizat.

„Tratamentul antidepresiv nu funcționează ca un paracetamol. Are nevoie de cel puțin două, patru săptămâni pentru a începe să-și facă efectul. Apoi, putem să vorbim despre observarea unui răspuns optim, undeva la circa trei luni de la inițierea lui” spune dr. Gabriel Zanfir, medic psihiatru, psiholog clinician și psihoterapeut. Medicul Gabriel Zanfir a fost invitat în cadrul emisiunii „Minți sclipitoare”, difuzată la Medika TV.

Dacă tratamentul funcționează, după cele trei luni vom simți o remisie a simptomelor. În niciun caz nu trebuie întrerupt. El trebuie continuat până la 12 luni. „Odată ce ajungem la remisia simptomelor depresie, este important să știm că tratamentul antidepresiv trebuie să se mențină preț de șase, 12 luni, pentru a ne asigura că nu ne vom combate cu o recurență” explică dr Gabriel Zanfir.

Cu depresia la psiholog

Depresia poate beneficia de tratament și la psiholog. Psihoterapia ar trebui să aibă efecte după șase luni. În cazul în care nu apare o îmbunătățire, este necesar tratamentul cu medicamente.

„Pe de altă parte, în psihoterapie, efectele sale apar undeva la șase săptămâni. Dacă după șase săptămâni se văd îmbunătățiri, este un lucru foarte bun. Înseamnă că avem o capacitate de restructurare cognitivă și avem suportul psihoterapeutic lângă noi și mergem înainte. Dacă în 12 săptămâni de la inițierea tratamentului psihoterapeutic nu observăm nicio îmbunătățire este nevoie să venim cu un adjuvant de timpul medicației” mai spune Gabriel Zanfir, medic psihiatru, psiholog clinician și psihoterapeut.

Categorii: Știri, Video
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea