De ce apar probleme de memorie din cauza tumorilor cerebrale? VIDEO

Tumorile cerebrale se pot forma în toată zona creierului. Problemele de memorie apar atunci când ele sunt diagnosticate în lobul frontal. Din cauza tumorii, pacienții pot avea chiar și tulburări de personalitate.

„Problemele legate de memorie apar atunci când sunt diagnosticate tumori în lobul frontal, când pacientul își schimbă complet dispoziția. Și sunt foarte mulți pacienți cu tumori de lob frontal” susține conf. dr. Corneliu Toader, medic primar neurochirurg, managerul Institutului Național de Neurologie și Boli Neurovasculare, invitat în cadrul emisiunii „Doctor Medika”, prezentată de Simona Bălănescu.

Totodată, unele tumori formate în lobul frontal pot avea dimensiuni foarte mari.

„Lobul frontal tolerează tumori fără a da deficite neurologice, pentru că ariile motorii sunt puțin mai în spate. Și atunci tumora are timp să se dezvolte. Unele dintre ele pot avea dimensiunea unui grepfrut” mai spune conf. dr. Corneliu Toader, medic primar neurochirurg, managerul Institutului Național de Neurologie și Boli Neurovasculare, invitat în cadrul emisiunii „Doctor Medika”, prezentată de Simona Bălănescu.

Categorii: Știri, Video
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea