Dr. Diana Cimpoeșu și echipa sa au plecat în focarul de la Suceava să le redea oamenilor speranța. Povestea aici

În timp ce criza coronavirus captează atenţia întregii populaţii, oamenii îşi îndreaptă speranţele spre cadrele sanitare, aflate în prima linie a luptei cu noua amenințare. Medika TV inițiază o rubrică specială sub sigla „Salvatori în alb”, în cadrul căreia vor fi prezentate exemplele unor cadre medicale care fac pur şi simplu minuni într-o perioadă atât de grea pentru întreaga umanitate.

prof.dr. Diana Cimpoeșu

Astăzi deschidem rubrica noastră cu doamna profesor universitar doctor Diana Cimpoeşu, şeful UPU-SMURD Iaşi, care, împreună cu o echipă de 16 medici, asistenţi şi infirmieri a redeschis Unitatea de Primiri Urgenţe, închisă recent, după gravul accident epidemiologic de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava. Doctorul Cimpoeşu a prezentat la emisiunea Medika Special cum a luat hotărârea de a-şi lăsa familia la Iaşi şi, împreună cu echipa sa din care fac parte şi voluntari, a mers la Suceava şi a pus la punct, în timp record, redeschiderea U.P.U. de la S.J.U. Suceava. Diana Cimpoeşu a relatat cum şi-a format echipa cu care a mers la Suceava:

„Am mers acolo, imediat după ce am aflat că Spitalul Suceava va fi închis, acum o săptămână. Am ajutat în primă instanţă Spitalul Rădăuţi care s-a trezit, brusc, cu hotărârea să facă faţă unui judeţ întreg. În faţa urgenţelor cu COVID dar şi a urgenţelor obişnuite sucevenii aveau nevoie rapidă de o unitate de primiri urgenţe pentru că viaţa merge înainte iar urgenţe majore pot apărea oricând. Aşa că ne-am făcut o echipă care are suportul tuturor celor de la Iaşi. Eu am fost prima care am intrat în U.P.U. redeschisă împreună cu 8 medici şi 6 asistenţi de la Iaşi. Am cerut şi sprijin local la asistenţi din cabinetele de medicină şcolară din oraşul Suceava şi asistenţi şi infirmieri de la Spitalul Fălticeni, şi a început să funcţioneze această UPU independent de restul spitalului, care preia urgenţe în afara COVID-19.”

Dr. Cimpoeşu a relatat şi despre modul în care a fost făcută selecţia echipei sale: „Pentru rezidenţi a existat un voluntariat. Acum o săptămână şi ceva, atunci când dr. Raed Arafat a trimis ordinul prin care rezidenţii trebuiau să ajute în mai multe judeţe, am făcut un lucru care exista, oricum în experienţa noastră de Centru regional UPU-SMURD; am trimis rezidenţi la Suceava din Iaşi, Bacău, Botoşani şi Suceava. Deja, rezidenţii făcuseră primii paşi de a merge la Suceava. Pe specialişti i-am mobilizat pe toţi aceşti medici specialişti. Nici unul nu a spus nu. I-am mobilizat pentru că aveau experienţă în misiuni dificile, în prespitalicesc, în asigurarea unor evenimente cu victime multiple sau chiar în evenimente internaţionale. Asistenţii la fel, unii s-au oferit voluntari, pe alţii i-am mobilizat. Nimeni n-a zis nu!”

Astfel, la Suceava, lucrurile au început să revină la normal, atât cât pot fi ele normale în această situaţie, dar starea de spirit de la Suceava e „una bună”, a mai explicat dr. Diana Cimpoeşu. Dar, pentru că deşi pot fi consideraţi eroi, cei din echipa care a repus pe picioare UPU Suceava sunt oameni responsabili şi cărora, normal, le e teamă pentru ei şi pentru cei dragi lor.

„Sunt doctor şi sunt om şi-mi este frică. Am mare credinţă în Dumnezeu care sper să ne apere şi să răsplătească echipa mea pentru toate lucrurile bune pe care încercăm să le facem. Este credinţa că dacă faci un lucru bun viaţa îţi va răspunde cu bine şi o să ne ocrotească Dumnezeu şi viaţa. Dacă e nevoie de noi rămânem aici, muncim aici şi la Iaşi… Am copil, am familie şi mă susţin în tot ce fac. Fiul meu, student la Londra, a revenit acasă, acum e în izolare 14 zile. Iar noi vrem să fim oameni-exemplu care respectă regulile. Băiatul meu numără zilele până când iese din izolare la domiciliu. Tata e cel care vorbeşte cu mine la telefon şi mă întreabă mereu cum gestionez acest eveniment profesional extrem de neaşteptat şi solicitant. Socri ne trimit de mâncare că nu avem timp de chestiuni de acest fel. Mergem înainte!”, a mai spus dr. Diana Cimpoeşu.

Într-o altă ordine de idei trebuie spus că CV-ul public al prof. univ. doctor Diana Cimpoeşu este fabulos.

Iată şi lista tuturor celor 16 cadre medicale care au redeschis secţia UPU Suceava:

  • Dr. Tudor Merticariu – SMURD Iași
  • Dr. Cristina Popescu – SMURD Iași
  • Dr. Morosan Petruța – SMURD Iași
  • Dr. Hugianu Leonard – SMURD Iași
  • Dr. Mihalovici Oana – SMURD Iași
  • Dr. Cigoli Alina – SMURD Iași
  • Dr. Corina Siminciuc – SMURD Iași
  • Dr. Cosmin Andrei – SMURD Iași
  • Dr. Ovidiu Popa – Iași
  • Dr. Popescu Cristina – SMURD Iași
  • Asistent Medical Vasileana Pavelescu – Iași
  • Asistent Medical Andrei Balint – Iași
  • Asistent Medical Lavinia Grigore – Iași
  • Asistent Medical Gabriela Bejan – Tg. Frumos
  • Asistent Medical Anișoara Turineac – Fălticeni
  • Asistent Medical Elena Pavăl – Fălticeni
  • Asistent Medical Mariana Brânzei – Suceava
  • Asistent Medical Mariana Corina Istrate – Suceava
  • Asistent Medical Ecaterina Ailenei – Suceava
  • Asistent Medical Lăcrămioara Nistor – Suceava
  • Asistent Medical Maria Horlațam – Suceava
  • Infirmier Elena Irod – Iași
  • Infirmier Rodica Dulgheru – Fălticeni
  • Paramedic plt. maj. Monoranu Ciprian
  • Marilena Cocîrlă – Voluntar ISU Suceava
  • Paul Marinescu – Voluntar ISU Suceava
  • Otilia Hrițcu – Voluntar ISU Suceava
  • Simona Rădășanu – Voluntar
  • Adriana Cușnir – Voluntar
Tags: , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes