Potrivit unui studiu realizat în Marea Britanie, numărul persoanelor care ar putea muri din cauza caniculei, generată de schimbările climatice, ar putea crește de 50 de ori, până în 2070. Cercetarea se referă la populația acestei țări.
Oamenii de știință din cadrul London College au descoperit că numărul deceselor care s-ar putea înregistra până în 2070, din cauza temperaturilor extrem de ridicate, ar fi de 34027, prin comparație cu numărul actual al deceselor din această cauză, care nu depășește cifra 600.
Marea Britani se confruntă pentru a treia săptămână consecutiv cu un val de aer extrem de cald, cu temperaturi care depășesc 30 de grade Celsius, în mai multe regiuni ale țării. Chiar și în cele mai optimiste scenarii din această cercetare, numărul persoanelor din Marea Britanie care și-ar putea pierde viața din cauza caniculei ar putea ajunge la 3007 în 2050 și 4592 în 2070.
„În următorii 50 de ani, impactul schimbărilor climatice asupra sănătății noastre va fi major. L-am putea reduce îndreptându-ne atenția către politici pulice adoptate în acest sens care să vizeze limitarea gazelor cu efect de seră, dar trebuie să acționăm începând de acum” a atras atenția dr. Clare Heaviside, din cadrul London College, potrivit The Independent.
În 2022, când temperaturile în Anglia au depășit 40 de grade Celsius, s-au înregistrat 2985 de decese cauzate de caniculă. Ceea ce părea o situație excepțională la data respectivă, ar putea fi normal în 2050, spune studiul.
Până în 2060, numărul zilelor cu arșiță va crește de la 21 la 32 pe an, iar în cel mai sumbru scenariu acestea vor fi între 64 la 73. „Deși foarte letală, această situație trece de multe ori neobservată până când este foarte târziu. Această avertizare este mai urgentă ca niciodată” susține dr. Akshay Deoras, din cadrul Universității Reading.
Într-o statistică dată publicității, Atribuirea Fenomenelor Meteorologie Extreme la Schimbările Climatice (n.red. World Weather Attribution – este o echipă internațională de cercetători care analizează dacă
și în ce măsură schimbările climatice provocate de om au influențat evenimentele meteorologice extreme) a arătat că, recent, în Londra, peste 200 de oameni au murit din cauza caniculei.