Efectele pandemiei asupra sănătății. Medicii diagnostichează tot mai multe cazuri de tulburări alimentare

Oficial, întreaga omenire a scăpat de pandemia de COVID-19. Această problemă medicală mondială dă acum naștere la alte probleme de sănătate, pe care medicii încearcă să le prevină sau să le oprească evoluția. Un exemplu în acest caz sunt tulburările alimentare. 

„Aceasta a fost transformarea din pandemie pentru că izolarea, statul noi toți acasă unii cu ceilalți și urmărea unor emisiuni tematice legate de mâncare ne-au stimulat puțin în hipotalamus pofta de a mânca sau din contră. Am descoperit că această izolare ne-a blocat comunicarea cu cei din jur, mai ales în rândul adolescenților. Izolarea i-a făcut mai introvertiți, mai retrași în sufletul lor și astfel s-au îndreptat către anorexie și către restricție alimentară” a explicat, la Medika TV, dr. Corina Aricescu, medic specialist diabet zaharat și boli de nutriție. 

Fără să mai surprindă pe nimeni, tulburările alimentare sunt tot mai prezente în rândul adolescenților. Medicii recunosc faptul că sunt situații în care chiar și copiii sub 14 ani se confruntă cu astfel de probleme. Mai mult, specialiștii vorbesc despre o explozie de cazuri la această categorie de vârstă.  „După pandemie au început să apară tulburările alimentare sau mai bine zis explozia de cazuri. Dacă până acum știința ne dovedea că aceste cazuri apar între 15 și 18 ani. Acum am avut și cazuri de 10 ani. Încercăm să înțelegem ce este de fapt în spatele acestor tulburări de alimentație. Există și componentă genetică. Avem fetițe care provin din mame cu tulburări de alimentație, din părinți sau frați cu tulburări de alimentație. Și lucrul acesta ne atrage atenția pentru că noi ca și părinți ca și prieteni ai celor din jurul pe care îi observăm și trebuie să tragem un semnal de alarmă” a mai spus dr. Corina Aricescu. 

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes