Evită să-ți compari copilul cu ceilalți. Psiholog: Poate afecta încrederea în sine

În încercarea de a-i stimula pe copii să fie mult mai implicați, mai ales în ceea ce privește activitățile școlare, mulți părinți aleg să-i educe folosind metoda comparației. Această atitudine nu este deloc potrivită și poate afecta încrederea în sine a copiilor, spun specialiștii.

„Comparația afectează clar stima de sine și încrederea în sine, mai ales în situațiile în care copilul este pus pe locul al doilea. Poate fi și o comparație constructivă atunci când spunem: „a, tu ai putut să faci asta, iar ceilalți nu s-au descurcat atât de bine” în sensul acesta putem să comparăm” a declarat la Medika TV, psihologul Bianca Poptean.

Există și un fel de comparație pozitivă care se referă la evaluarea rezultatelor pe care copiii le obțin. Specialiștii vorbesc despre faptul că părinții ar trebui să-i ajute pe copii să se autoevalueze și să dea exemplu reușitele acestora.

„Cel mai bine este să ne uităm la cum a evoluat copilul, să comparăm copilul cu ceea ce a putut face el înainte. „Uite că astăzi ai putut mai mult decât ieri, vezi că astăzi ai progresat mai mult ca ieri” acesta ar trebui să fie mesajul corect venit din partea părinților. Astfel, copilul este încurajat și i se arată faptul că există progres și că are resurse să progreseze” a mai spus psihologul Bianca Poptean.

Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea
De interes