Potrivit unui studiu publicat în prestigioasa revistă medicală British Medical Journal, nu există nicio legătură între paracetamolul administrat în timpu sarcinii și apariția tulburărilor din spectrul autist la copii. Astfel, sunt dezmințite afirmațiile făcute de președintele Amercii, Dondald Trump, cu privire la acest subiect.
„Datele disponibile în prezent sunt insuficiente pentru a demonstra o legătură între expunerea la paracetamol in utero şi autism şi tulburarea de deficit al atenţiei (ADHD) în timpul coplăriei” susține studiul, citat de News.ro.
În septembrie, Donald Trump a afirmat faptul că ar exista o legătură strânsă în administrarea de paracetamol în timpul sarcinii și apariția cazurilor de autism la copii.
Imediat după ce președintele SUA a făcut astfel de declarații, Organizația Mondială a Sănătății a reacționat precizând că nu există dovezi științifice în acest sens












