Maraton Medika TV și Profit.ro: Președintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private, despre noul ordin CNAS: Am propus o metodologie, nu o formulă

Noul ordin al CNAS, pus în dezbatere publică, dorește să crească accesul la programele de sănătate pentru pacienți și în sistemul privat. Totuși, modalitatea prin care se face această tranziție nu este una oportună, după cum a explicat la Maratonul Medika TV și Profit.ro, Cristian Hodoboc, președintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private.

„Datorită faptului că după Revoluție, statul a rămas în urmă cu dotarea spitalelor de stat, s-a dezvoltat sistemul privat. Astăzi, discutăm, dacă ne gândim la medicina de familie, ambulatoriul de specialitate, 80% din furnizori privați, dar s-au dezvoltat mult și serviciile de spitalizare, dar și bolile cronice, precum cardiologie și oncologia, toate se decontează prin contract CNAS, prin programele de sănătate. Aici ajungem la ordinul CNAS care nu se poate aplica la realitățile românești. Dacă eram ca-n Germania, se putea. În Germania criteriile sunt mult mai clare” susține Cristian Hodoboc, președintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private.

Modalitatea prin care un pacient poate beneficia de servicii medicale prin programele de sănătate, în sistemul privat, depinde foarte mult de sistemul public. Practic, atunci când spitalele nu mai pot face față numărului de cazuri, pot solicita tratarea pacienților la privați.

„Această formulă clacul pentru intrarea privaților în programele de sănătate are multe variabile, variabile românești. CNAS trebuie să ceară de la furnizorii de stat, de la anumite spitale, să le interogheze, apropo de capacitatea lor de a rezolva cazurile. Astfel, ne putem aștepta la o distorsionare a realității. Nu putem să ne luăm după o formulă matematică” mai spune Cristian Hodoboc, președintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private.

Propunerea Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale este de a găsi o altă metodologie de lucru.

„Noi am propus să fie găsite niște criterii, apoi să decidem cum intră privații în contract cu casa pentru accesul la programe naționale. Am propus o metodologie, nu o formulă” mai spune Cristian Hodoboc, președintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private.

Categorii: Maratoanele Medika TV, Știri
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea