Invitatul de onoare al ediției de anul acesta al „Medical Students Congress of Bucharest ” a fost medicul Ștefan Mindea. Acesta este considerat un lider mondial în tratamentul fracturii vertebrale. Medicul este și un pionier în dezvoltarea de proceduri moderne în domeniu. Este vorba despre vertebroplastie și cifoplastie.
Principala temă pe care medicul Ștefan Mindea a dezbătut-o a vizat fractura vertebrală osteoporotică. Această problemă este una dintre cele mai importante cauze de invaliditate la femei.
Medicul Ștefan Mindea despre fractura vertebrală osteoporotică
„Fractura vertebrală este prima manifestare a osteoporozei, nu ultima. Iar dacă nu este tratată corect, duce la degradarea rapidă a coloanei” spune medicul Ștefan Mindea.
Dr. Mindea, fondator și director al American Neurosurgery Institute (ANSI) în România și fost director de chirurgie spinală minim invazivă la Universitatea Stanford mai spune că „ pot apărea complicații neurologice dacă vertebra fracturată comprimă măduva”.
Vertebroplstia și cifoplastia
Vertebroplastia presupune injectarea unui ciment osos în vertebra fracturată, stabilizarea este imediată, durerile de spate se reduc considerabil, iar pacientul își poate relua activitatea în scurt timp.

În același timp, prin cifloplastie se introduce un balon special care ridică și reface parțial forma vertebrei, prevenind deformările severe ale coloanei.
„Stabilizarea unei vertebre fracturate prin vertebroplastie sau cifoplastie poate preveni ani de dureri de spate și deteriorare progresivă”, a explicat Dr. Ștefan Mindea în cadrul demonstrației practice.
Workshopul care a impresionat studenții mediciniști
Workshopul din cadrul congresului, realizat în colaborare cu Enlife și dl. Alin Ladaru, a oferit studenților acces la instrumente și simulatoare reale folosite în tratamentul fracturii vertebrale.

Pentru mulți, a fost prima interacțiune directă cu tehnologia utilizată în procedurile moderne de vertebroplastie și cifoplastie. Printre participanți, Raluca Marin, studentă la UMF „Carol Davila”, a declarat:„A fost o ocazie extraordinară să îl ascultăm pe Dr. Ștefan Mindea, un lider internațional, explicând clar și simplu ce înseamnă o fractură vertebrală și cum pot vertebroplastia și cifoplastia să stabilizeze vertebra fracturată”.
Cine este medicul Ștefan Mindea
La American Neurosurgery Institute (ANSI), Dr. Mindea utilizează unele dintre cele mai moderne soluții minim invazive din lume pentru tratamentul fracturii vertebrale.
Prin expertiza sa, poziția de lider la ANSI și abordarea modernă a fracturii vertebrale, Dr. Ștefan Mindea reprezintă un punct de referință pentru pacienți și profesioniști din domeniul medical.
Workshopul de la congresul studenților mediciniști a confirmat încă o dată rolul său de pionier în tratamentul vertebrei fracturate, al durerilor de spate și în utilizarea vertebroplastiei și cifoplastiei la nivel internațional.













