Pacienți decedați pe secția ATI a Spitalului „Sf. Pantelimon” din București. Procurorii investighează posibile fapte de omor

Un nou scandal mediatic a zguduit lumea medicală din România la sfârșitul acestei săptămâni. Este vorba despre cazul celor 17 pacienți ai Spitalului „Sf. Pantelimon” din București care au murit în 4 zile, după ce unii medici ar fi dispus scăderea concentrației dintr-un medicament ce le era administrat pentru a-i ține în viață.

Cazul șocant al pacienților care au murit la Spitalul „Sf. Pantelimon” din București ar fi ieșit la iveală în urma reclamației făcută de un asistent medical, angajat al unității medicale. În sesizarea făcută, acesta a precizat faptul că unii medici ar fi dispus reducerea dozei unui medicament care-i ținea pe bolnavi în viață.

Au fost dispuse mai multe anchete interne, dar și una penală, aflată în coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București. Corpul de Control al Ministerului Sănătății a deschis de asemenea o serie de investigații. Totodată, Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a fost vineri în control la Spitalul „Sf. Pantelimon” din București.

Ceea ce mie mi se pare intolerabil este să pui în pericol încrederea în personalul medical dacă tu ai un interes personal. Nu spun că s-a întâmplat în acest caz, dar cred că nu sunt elemente care să justifice aceste plângeri„ a declarat Alexandru Rafila, potrivit News.ro.

Reacția conducerii spitalului

Potrivit aceleiași surse, Bogdan Socea, managerul Spitalului „Sf. Pantelimon” a declarat faptul că verificările preliminarii nu au scos la iveală probleme în ceea ce privește administrarea tratamentului prescris bolnavilor.

„Până în momentul de faţă, din analiza preliminară, nu s-au constatat date care să ateste o viciere a tratamentului în Secţia de Terapie intensivă. Nu au fost sesizări anterioare la niciunul dintre organismele menţionate şi nici la comisiile spitalului cu privire la posibile nereguli în secţia de ATI. Suntem foarte preocupaţi de siguranţa pacientului şi pacienţii sunt trataţi la noi în siguranţă. Medicii ATI, ca şi toţi medicii spitalului, depun toate eforturile pentru a reuşi cu fiecare caz în parte, tratatăm fiecare bolnav în parte” a explicat Bogdan Socea.

Verificări face și Colegiul Medicilor București, instituție ai cărei reprezentanți au declarat în spațiul public faptul că investigațiile vor fi realizate cu celeritate.

„Colegiul Medicilor din Bucureşti a declanşat cercetarea procedurală care este condusă de departamentul de jurisdicţie profesională al Colegiului Medicilor din Bucureşti şi ancheta este în derulare. Cu certitudine, toate aceste proceduri vor fi derulate cu celeritate. Vreau să precizez faptul că un reprezentant al Colegiului Medicilor din municipiul Bucureşti, la solicitarea Ministerului Sănătăţii a participat astăzi şi participă la acţiunile derulate de Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii” a precizat Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor București.

Dosar penal privind comiterea infracțiunii de omor

Cazul șocant a intrat și în atenția organelor judiciare. Parchetul de pe lângă Tribunalul București a deschis, în cauză, un dosar penal privind comiterea infracțiunii de omor. Anchetatorii au audiat deja trei angajați ai spitalului.

”În data de 11 aprilie 2024, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi poliţişti din cadrul D.G.P.M.B. – Serviciul Omoruri s-au deplasat la Secţia A.T.I. şi au efectuat o cercetare la faţa locului, solicitând totodată predarea mai multor înscrisuri relevante, care din cauza volumului nu au putut fi predate pe loc. În cursul zilei de 12 aprilie 2024 au fost audiaţi trei martori – angajaţi ai spitalului, fiind totodată obţinute documentele medicale referitoare la toţi pacienţii decedaţi în cadrul Secţiei A.T.I. în perioada 4-7 aprilie 2024 (17 pacienţi), precum şi alte înscrisuri”, se arată într-un comunicat dat publicităţii de Parchet.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes