Piața europeană invadată de teste contrafăcute pentru Covid-19 și gripă

Autoritățile sanitare din Uniunea Europeană avertizează cu privire la depistarea în piață a unor dispozitive de testare, pentru gripă și Covid-19, contrafăcute.

Achiziția lor nu este recomandată, întrucât pot genera rezultate incorecte și pot avea urmări serioase asupra deciziilor privind sănătatea.

Testele contrafăcute sunt vândute sub pretextul că pot depista simultan gripa A și B, dar și boala Covid-19.

rodusul original este fabricat de compania Safecare Biotech din Hangzhou, China. Unităţile identificate poartă numărul de lot FCO24090516, pe care producătorul l-a declarat oficial drept falsificat, informează Euronews Health.

AEMPS a demarat o investigaţie pentru a stabili traseul de distribuţie al acestor teste în Spania, însă, până în prezent, nu există dovezi că produsele manipulate ar fi ajuns în farmacii sau la distribuitori autorizaţi din această ţară.

Situaţia este complicată de faptul că există versiuni legitime ale aceluiaşi test, cu aceeaşi referinţă de produs (FCO-6032), ceea ce face dificilă identificarea vizuală imediată. Diferenţele sunt subtile şi pot fi uşor trecute cu vederea de către utilizatori.

Autorităţile au identificat trei modificări evidente ale testelor contrafăcute. În primul rând, acestea au o etichetă aplicată cu informaţii modificate, care indică lotul FCO24090516, data de fabricaţie septembrie 2024 şi data de expirare septembrie 2026.

 

Categorii: Exclusiv
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea