Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a comentat pe Facebook faptul că a lansat în dezbatere publică reforma din sănătate, creionată conform viziunilor cabinetului său. Potrivit documentului se schimbă condițiile pentru ocuparea funcției de șef de secție, dar și a celei de manager de spital. Totodată, reforma vizează creșterea punctului pe serviciul de ambulator și întărește rolul medicilor de familie în sistem.
„Respect pentru pacienţi, demnitate pentru personalul medical, responsabilitate pentru spitale – o reformă absolut necesară pusă în transparenţă decizională. Reforma în sănătate nu se face cu lozinci, ci cu reguli clare şi curaj de a schimba vechile practici. Ministerul Sănătăţii a pus în transparenţă decizională proiectul unei Ordonanţe care aduce măsuri concrete pentru pacienţi şi pentru cei care conduc unităţile medicale” a precizat Alexandru Rogobete, în legătură cu reforma creată de el.
Reforma lui Alexandru Rogobete a fost realizată în urma consultărilor cu profesioniștii din sistem, cu sindicatele, cu asociațiile de pacienți și cu experții din industrie.
Principalele prevederi ale documentului sunt:
- Consorţii medicale pentru servicii mai bune
- Manageri evaluaţi pe performanţă
- Dezvoltarea ambulatoriului de specialitate
- Card european de sănătate cu valabilitate extinsă
- Finanţare transparentă şi bazată pe performanţă pentru spitale