Rolul mișcării în prevenția problemelor articulare. Obezitatea ne afectează umerii și genunchii

Chiar dacă activitățile sportive pot fi considerate un factor de risc pentru sănătatea articulațiilor, în special a celor de la nivelul umărului și genunchiului, mișcarea previne însă îmbolnăvirea lor. Sedentarismul și obezitatea sunt factori de risc și pentru anumite boli care apar la nivel osteoarticular.

Atât obezitatea, cât și sedentarismul, influențează în mod negativ sănătatea tendoanelor, a oaselor și a mușchilor. Practic, din cauza lor, întreg sistemul osteoartiocular este expus bolilor degenerative.

„Eu sunt un susținător al sportului și consideră că problemele osteoarticulare pot fi prevenite și prin mișcare. Una dintre problemele cu care ne confruntăm la nivel național și chiar mondial sunt sedentarismul și obezitatea. Aceste două disfuncții duc implicit și la o scădere a forței musculare, la o scădere a tonusului, la o scădere a rezistenței tendoanelor și, la vârste înaintate, vor provoca tot felul de boli degenerative„ a declarat la Medika TV, dr. Bogdan Tudose, medic specialist radiologie-imagistică medicală în cadrul Clinicile Medima.

Specialiștii susțin faptul că este important să avem un control al greutății pentru a nu ne expune articulațiile și mușchii la pericolele pe care le pot genera kilogramele în plus.

„Apare o degenerare grăsoasă la nivelul musculaturii, la nivelul tendoanelor. Tendoanele scad în rezistență. Trebuie să ne gândim la faptul că organismul funcționează optim în funcție de greutate, pentru că fiecare avem o osatură și o musculatură specifică genetic nouă. În momentul în care se produc dezechilibre, în timp, vor apărea și afecțiuni care vor duce la anumite impotențe funcționale” a mai spus dr. Bogdan Tudose.

În cazul genunchiului, de exemplu, una dintre bolile care apar din cauza obezității este gonartroza.

„Eu cred în mișcarea sănătoasă, la orice vârstă. Trebuie să încercăm să facem mișcări pentru mobilizarea articulațiilor, mai ales la nivelul genunchiului și umărului. Totodată, trebuie însă să fim atenți și la greutate. Greutatea corporală scăpată de sub control este direct proporțională cu gonartroza, adică artroza genunchiului” susține dr. Bogdan Tudose.

Clinicile Medima oferă posibilitatea investigării imagistice a tuturor problemelor articulare care apar la nivelul genunchiului și umărului.

Tags: , , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes