Soluția ingenioasă propusă de un designer francez pentru distanțarea socială la restaurant

Păstrarea distanței sociale rămâne o problemă importantă în contextul pandemiei de coronavirus. Odată cu relaxarea restricțiilor impuse până acum, antreprenori din toată lumea au fost nevoiți să caute și să găsească soluții pentru ca oamenii să păstreze distanța și să nu se expună unei infecții cu noul coronavirus.

Un designer din Franța a găsit o soluție inedită pentru păstrarea distanțării sociale la restaurant. El propune instalarea unor “clopote” de plexiglas pentru fiecare client, care să fie atârnate de tavan, transmite Cnews

Practic, fiecare client stă sub o “vizieră” mare, deschisă în spate pentru a facilita accesul și a evita senzația de sufocare.

Fiecare client poate astfel să ia masa sau să bea în liniște, fără să riște să intre în contact cu micro-picături potențial infectate de la vecinii de masă.

Un inconvenient ar putea fi faptul că oamenii ar trebui să vorbească mai tare pentru a putea purta un dialog.

„Am fost îngrijorat pentru restaurante. M-am gândit apoi la un dispozitiv care să ne permită să avem încredere să stăm în jurul unei mese, dar fără să ne asumăm riscuri“, a declarat designerul de interior Christophe Gernigon, cel aflat în spatele proiectului, pe care l-a numit Plex’Eat.

Tags: , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes