Direcția de Sănătate Publică București a suspendat activitatea ștrandului Drumul Taberei – Complex Magic după ce mai multe persoane s-au intoxicat cu clor. Inspectorii sanitari au efectuat în această după-amiază un control la unitatea de agrement și au prelevat mai multe probe de apă din bazinele existente.
Până la determinarea rezultatului final și remedierea pompei de distribuire a clorului, inspectorii DSPMB au decis suspendarea activitățiii acestei unități.
Nouă persoane au ajuns la spital, luni după amiază, după ce li s-a făcut rău în timp ce se aflau la un ștrand din București. Aceștia se aflau la un ștrand din Drumul Taberei, iar la un moment dat au început să acuze stări de vomă. Mai multe ambulanțe au fost chemate la fața locului, iar persoanele au fost transportate la spital. Printre ele se numără șapte copii, cu vârste între 3 și 11 ani.