Teama de dentist a copiilor este reală, iar sursa ei o reprezintă anxietatea adulților. Mai mult, de multe ori, dentistul este prezentat celor mici într-o lumină negativă. Într-o astfel de situație senzația de frică este justificată.
Medicii susțin că, într-adevăr, fenomenul nu mai este extins. Dar, totuși, mulți copii încă ajung la medicul dentist cu teamă.
„Ne bucurăm de era tehnologiei. Și de informație multă. De aceea, sunt rare cazurile în care ne confruntăm cu teamă. Dar încă există. De cele mai multe ori e dată de experiențe negative. Din poveștile sau anxietatea părinților” explică dr. Elena Balint, medic stomatolog, invitată în cadrul emisiunii „Doctor Medika”, prezentată de Simona Bălănescu.
Teama de dentist a copiilor prezentă în cabinet
Din fericire, datorită interacțiunii pe care medicul o are cu cei mici, teama dispare. Este important ca medicul să intre în lumea copiilor și să-i ajute să scape de temeri.
„Îmi place să lucrez cu copiii și ador sinceritatea lor. În ultima perioadă mă întâlnesc cu pacienți negative. Și practic creștem împreună” adaugă dr. Elena Balint, medic stomatolog, invitată în cadrul emisiunii „Doctor Medika”, prezentată de Simona Bălănescu.
Cât de des mergem cu copilul la dentist
Prima vizită la medicul stomatolog ar trebuie efectuată imediat după erupția primului dinte. După vârsta de un an, medicii recomandă controalele semestriale.
„Aș recomanda la 6 luni, dar depinde și de factorii de risc. Dacă sunt copii care au nevoie de ajutor, atunci ne vom vedea mai des. Cam o dată la 4 luni” mai spune dr. Elena Balint, medic stomatolog, invitată în cadrul emisiunii „Doctor Medika”, prezentată de Simona Bălănescu.












