UMF „Victor Babeș” din Timișoara, acreditată la nivel internațional

Agenția Independentă de Acreditare și Rating (IAAR) a acreditat internațional Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. Această acreditare este recunoscută de cele mai înalte formuri din strănitate privind educația medicală.

Într-un comunicat de presă, reprezentanții UMF „Victor Babeș” din Timișoara au explicat ce înseamnă această acreditare pentru instituția de învățământ. „Suntem bucuroși să vă informăm că începând cu data de 27.01.2023, Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara este acreditată international de către IAAR, acreditare recunoscută de World Federation of Medical Education (WFME), European Quality Assurance Register in Higher Education (EQAR) și European Association for Quality Assurance in Higher Education (ENQA). Această acreditare reprezintă, la nivel internațional, cel mai înalt nivel de acreditare în educația medicală. Obținera acreditării reprezintă un demers comun, un efort al comunității academice din cadrul Universității noastre”, a transmis prof. univ. dr. Octavian Crețu, rectorul Universităţii de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara.

Această acreditare reprezintă un demers important în ceea ce privește dezvoltarea programelor educative pe care UMF „Victor Babeș” le deține în portofoliul său.

Tags: ,

Ți-ar putea plăcea

De interes