Unul din cele mai ample evenimente studențești din lume, pe cale să înceapă. Peste 2000 de viitori chirurgi din 50 de țări se reunesc online

Unul dintre cele mai ample evenimente studențești dedicate chirurgiei, SURGICON- The International Surgical Congress for Students –  își va deschide porțile, exclusiv în mediul virtual, joi, 22 octombrie. Va fi a doua ediție a acestui eveniment, care va reuni 2032 de studenți din 50 de țări, iar manifestarea științifică organizată de Societatea Studențească de Chirurgie din România (SSCR), filiala București, va avea loc exclusiv online.

“Contextul epidemiologic din anul 2020 a presupus, asemeni tuturor activităților didactice, adaptarea congresului în formatul online, ceea ce a însemnat pe de o parte renunțarea la unele componente tipice proiectului, dar pe de altă parte descoperirea unor noi oportunități. Interconectarea la o scală largă pe care o oferă domeniul digital a permis dezvoltarea unui program științific de vârf, cu 17 conferințe susținute de cadre medicale de la universități precum Yale, Standford, University of Chicago sau instituții spitalicești precum Johns Hopkins Hospital, University Hospital of Salamanca sau Institut Regional du Cancer Montpellier, abordând arii specializate și supraspecializate din chirurgie (chirurgia vasculară, a transplantului, chirurgia oncologică, aspecte academice ale chirurgiei, microchirurgia etc)”,  se arată într-un comunicat de presă al Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București.

Congresul acordă o atenție deosebită competiției științifice și susține eforturile academice ale studenților de pretutindeni, prin organizarea unei sesiuni clasice de prezentări orale și de postere, la care participanții activi pot să își transpună munca de cercetare sau activitatea lor chirurgicală, dar și prin cele două sesiuni de dezbateri științifice, concept simbol al congresului și unic în cadrul evenimentelor medicale studențești, la care participanții au ocazia să-și demonstreze abilitățile pe teme controversate din chirurgie.

În vasta arie a medicinei, chirurgia este matematica cu un infinit de ecuații ale căror rezultate trebuie să fie obligatoriu extrem de precise, iar pentru a ajunge la astfel de performanțe profesionale, un chirurg are obligația de a se dedica în întregime profesiei sale și iată că astăzi, prin organizarea acestui amplu eveniment științific, studenții Universității noastre fac o primă mare demonstrație științifică dintr-o nesfârșită provocare a chirurgiei și a desăvârșirii profesionale în acest fascinant domeniu medical”, a declarat prof. dr. Viorel Jinga, rectorul UMF„Carol Davila” București.

Povestea SURGICON a început anul trecut, iar prima ediție a adunat 500 de participanți, care au avut un program complex, ce a cuprins peste 40 de tipuri diferite de workshop-uri, 15 conferințe susținute de nume cu răsunet în lumea medicală internațională și o competiție științifică, care să încurajeze studenții să-și prezinte studiile proprii sau experiența în sala de operație.

Tags: , , , ,

Ți-ar putea plăcea

De interes