Prima vizită la stomatolog a copilului nu trebuie realizată atunci când are probleme dentare. Specialiștii recomandă ca cei mici să fie familiarizați cu atmosfera din cabinetul stomatologic pentru ca în momentul în care devin pacienți să nu fie luați prin surprindere și să se sperie.
Chiar dacă recomandarea este ca prima vizită să fie efectuată la momentul erupției primului dinte, medicii sunt de părere ca cei mici să fie aduși la medicul stomatolog și în funcție de decizia pediatrului.
„Recomandarea, în teorie, este că trebuie să vină de la primul dinte. Este adevărat că este greu să vii cu un copil așa mic la dentist dar, acel copil este văzut de un pediatru care, dacă observă probleme la momentul erupției, poate recomanda o vizită la un consult stomatologic” susține dr. Ramona Hîrbu, medic specialist stomatologie generală.
Pe de altă parte, copiii trebuie familiarizați cu atmosfera din cabinetul stomatologic, de aceea este necesar să vină împreună cu părinții pentru a se obișnui cu tot ceea ce se întâmplă la stomatolog. Pe viitor, interacțiunea cu medicul dentist va fi mai puțin traumatică pentru cel mic.
„Părinții care sunt pacinți întreabă ce trebuie făcut, când trebuie să-l aducă? Eu recomand să-l aducă atunci când ei au o programare, pentru a-l familiariza cu atmosfera din cabinetul stomatologic” mai spune dr. Ramona Hîrbu, medic specialist stomatologie generală.