Odată ce au reușit să scape de excesul ponderal, foarte multe persoane nu știu ce să facă pentru a menține acest rezultat. Nutriționista Carmen Barcan a explicat faptul că este necesară inițierea unor proceduri de menținere a noii greutăți, pentru a nu reveni la kilogramele care au fost date jos.
„Persoanele care au urmat programul de slăbire, trebuie să urmeze și programul de menținere. Acest program presupune cel puțin o vizită pe lună. Orice persoană, indiferent de cât de ocupată este, trebuie să facă acest efort. Toate persoanele care au urmat programul de menținere și-au păstrat rezultatul și toate sunt sănătoase și fericite” a explicat Carmen Barcan, specialistă în slăbire și remodelare corporală, în cadrul emisiunii „Povești sănătoase cu Ioana Maria Moldovan”.
Ce facem greșit?
Odată ce am slăbit, renunțarea la preocuparea pentru menținerea noii greutăți nu este deloc cea mai sănătoasă abordare. De aceea, planurile de menținere a greutții trebuie respectate așa cum ne-au fost creionate de specialiști.
„Aceasta este diferența. Sunt persoane care în momentul în care ajung să slăbească li se pare că nu mai au nevoie de ajutor și că nu trebuie să-l mențină că reușesc întru totul să facă în așa fel încât să se mențină. În totdeauna ai nevoie de susținere, să te reîntorci în locul în care ai învățat baza” mai spune Carmen Barcan.