VIDEO Ce NU trebuie să facem când observăm un pacient cu o criză epileptică

Crizele epileptice reprezintă principalul simptom al bolii. Ele pot apărea instant, iar mulți oameni se sperie în astfel de situații. Specialiștii ne îndeamnă la calm și să intervenim astfel încât să acordăm primul ajutor unei persoane care suferă o astfel de criză, apoi să sunăm la 112 și să solicităm intervenția medicilor.

Deși suntem tentați să imobilizăm o persoană care suferă o criză epileptică, medicii recomandă să nu facem asta, pentru că nu este o intervenție favorabilă pacientului.

„Nu trebuie să încercăm să restricționăm fizic pacientul, să îl imobilizăm. Ce ar mai fi de menționat este faptul că trebuie să rămânem lângă persoana respectivă până la terminarea crizei, atunci își revine, să discutăm și să comunicăm cu respectiva persoană, pentru a fi siguri că și-a revenit, pentru că aceste crize se pot repeta” spune dr. Cristina Ivan, medic specialist neurolog, Centrul Medical TenMed, invitată în cadrul emisiunii „Doctor Medika”.

Categorii: Exclusiv, Video
Tags: , , ,
Ți-ar putea plăcea

VIDEO De ce vor românii aparate dentare?

Tratamentele orale care necesită purtarea aparatelor dentare sunt tot mai des recomandate de medicii stomatologi. Specialiștii susțin că pacienții le acceptă, mai ales că pe piață există noi tehnologii care…