VIDEO Femeile gravide și recuperarea medicală

Recuperarea medicală se adresează, fără doar și poate, și femeilor însărcinate. Ideal ar fi ca viitoarele mămici să beneficieze de astfel de exerciții din al doilea trimestru de sarcină, pentru a evita toate riscurile pe care astfel de mișcări le pot avea asupra fătului.

„Este importantă starea și cât de activă era femeia înainte. Dacă era sportivă, nu se pune problema de a renunța la sport. Altfel, se spune că ideal este ca reluarea activităților fizice să se reia din trimestrul al doilea, din săptămâna 12-14. Au trecut grețurile, a trecut perioada majoră de adaptare la sarcină și a trecut riscul de avort spontan care se întâmplă, de multe ori, de la efort. Odată ce primul trimestru a trecut și știm că sarcina este în regulă. Fiecare gravidă care vine, vine în prealabil cu acordul medicului ginecolog de a face gimnastică. Din al doilea trimestru este sigur să facem kinetoterapie, este adaptată, vorbim în permanență cu gravida” explică Dalila Băețoiu, director medical și fizioterapeut Kineto Consult, invitată în cadrul emisiunii „Doctor Medika”.

Programe de lucru adaptate

Programele de exerciții dedicate femeilor gravide sunt diferite față de cele pentru femeile care nu sunt însărcinate. Pentru a proteja atât mama, cât și fătul, specialiștii lucrează diferit cu femeile însărcinate.

„Suntem atenți la modul de lucru. Suntem atenți atât la pozițiile în care lucrăm , să nu o ținem numai întinsă, să nu stea cu disconfort și adaptăm în permanență exercițiile pentru mobilitatea bazinului, pentru respirație. Cât și tehnici de reducere a disconfortului creat de durere” mai spune Dalila Băețoiu, director medical și fizioterapeut Kineto Consult, invitată în cadrul emisiunii „Doctor Medika”.

Dacă ai nevoie de recuperare medicală în timpul sarcinii, apelează la specialiștii Kineto Consult.  Copiii sunt mult mai sănătoși știind că mama le oferă grijă și protecție încă din burtică.

Categorii: Știri, Știri la zi, Video
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea