VIDEO Mersul la psiholog, un tabu. De ce e bine să facem totuși asta?

În România, mersul la psiholog este de multe ori un tabu, chiar dacă foarte mulți dintre oameni au nevoie de sprijinul unui terapeut. Consilierea psihologică ne ajută să ne înțelegem emoțiile și stările interioare și să putem să depășim impasul emoțional pe care îl traversăm. Este cel mai bine să te simți bine în pielea ta, iar terapeuții ne pot învăța să facem asta.

„De cele mai multe ori, chiar dacă pare un clișeu, cei din jurul nostru își dau seama că ceva s-a schimbat la noi. Foarte puțini oameni iau decizia în dreptul lor. Chiar și medicul de familie poate orienta o persoană către un psiholog” susținee Elena Cerbureanu, psiholog la Centrul Medical TenMed, invitată în cadrul emisiunii „Doctor Medika”.

Consiliere psihologică gratuită la Clinica TenMed

Consilierea psihologică presupune costuri pe care mulți oameni, într-adevăr, nu și le pot permite. Clinicile medicale au făcut însă demersuri pentru a oferi gratuit acces la terapia psihologică, pe baza trimiterilor și recomandărilor de la alți specialiști. Clinica TenMed, de exemplu, oferă consiliere psihologică gratuită persoanelor care se prezintă la cabinetul psihologilor cu o recomandare din partea unui medic specialist neurolog.

„La clinica noastră, putem oferi și servicii gratuite de consiliere psihologică. Cei care doresc să vină la TenMed au nevoie de o recomandare de la un medic neurolog. Merg la medicul de familie, primesc trimitere pentru neurolog, apoi cu recomandarea medicului neurolog vin și beneficiază de consiliere psihologică. Serviciul este decontat de Casa de Sănătate” mai spune Elena Cerbureanu, psiholog la Centrul Medical TenMed, invitată în cadrul emisiunii „Doctor Medika”.

psiho

Categorii: Știri, Tenmed, Video
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea