VIDEO Miercurea, ziua în care Spitalul „Bagdasar Arseni” salvează inimi. Județele cu cea mai mare adresabilitate

Spitalul „Bagdasari Arseni” asigură în fiecare zi de miercuri a săptămânii urgențele pe ceea ce înseamnă problemele cardiace. Există o listă lungă de județe, în special din zona de sud-est a României, de unde bolnavii vin la București pentru a-și trata inimile bolnave.

„Pacienții sunt din zona de sud-est a României. Discutăm de Buzău, Prahova, Brăila, Galațin Constanța, discutăm de Giurgiu și Ialomița. Practic tot ce e în jurul Bucureștiului sunt pacienți care ajung către sistemul de urgență” susține conf. dr. Ștefan Busnatu, medic primar cardiolog, Doctor în Științe Medicale, invitat în cadrul emisiunii „Sistemul Medikal”.

Medicul Ștefan Busnatu atrage atenția că problemele ar putea fi gestionate mai ușor dacă s-ar apela la telemedicină sau alte mijloace tehnologice prin care pacienții pot fi consultați de la distanță.

„Este un lucru extrem de important pe care trebuie să-l avem în vedere, acela de a ne folosi de tehnologie. Am avut cazul unei paciente care avea nevoie de cardiolog, a venit ambulanța dar nu s-a întâmplat nimic. La o reevaluare s-a observat că avea infarct. Lucrurile acestea ar putea fi gestionate cu un sistem de telemedicină asrtfel încât chiar dacă ai trimis o ambulanță, informațiile să fie analizate și ulterior să fie luată o decizie cât mai rapidă, pentru că de obicei și la creier și la inimă dacă se produce o problemă timpul poate să însemne viața” mai spune conf. dr. Ștefan Busnatu, medic primar cardiolog, Doctor în Științe Medicale, invitat în cadrul emisiunii „Sistemul Medikal”.

Categorii: Maratoanele Medika TV, Video
Tags: , ,
Ți-ar putea plăcea